Pitestinews

Un pamflet de Gargantua și Pantagruel

Știm cine este nea Nelu Mînzînă.
Este un fost PRM-ist, crescut la țâța ideologică a lui Corneliu Vadim Tudor (răposat tribun și vânzător de lapte naționalist acrit cu invective la adresa competitorilor politici în gazete demult dispărute).


Despre nea Nelu Mânzână, actualmente vag PSD-ist, a cărui mustață de partid atârnă astăzi pe zeci de bannere electorale, obișnuiește să scrie ziaristul Gheorghe Smeoreanu.
Uneori Smeoreanu îi spune lui Mînzînă că este Mitică.
Îl știți pe Mitică.
Conform Wikipedia, ”Mitică este tipul caracterial descris de Caragiale ca semidoct, mârlan, dar fudul nevoie mare, un Domnul Goe ajuns la maturitate.”
De ce o fi insistat Smeoreanu să-i spună lui nea Nelu, Mitică?
Nu trebuie să zăbovim prea mult în incertitudine.
Ne spune chiar ziaristul, în articolul său:
”… ar fi trebuit să-l cheme nu Ion, ci Mitică. Știțichestia din Caragiale:
– De ce trag clopotele, Mitică ?
– De frânghie, monşer. ”
Sau:
” Așa stând lucrurile, iată-mă determinat de soarta crudă să lucrez cu dom Mînzînă, iar până în prezent discuţiile au fost ca la Conu Iancu:
– Cât e ceasul, dom preşedinte ?
– Cât a fost ieri pe vremea asta.
Sau:
Intri la o terasă; te apropii de dom Mînzînă şi-l saluţi; el îţi răspunde amabil:
– Adio!
Îl saluţi la plecare; el îţi răspunde:
– Să-mi scrii!
Şi aşa mai departe, încât îmi vine să închei şi eu precum Caragiale exclamând:
– Al dracului dom Mînzînă.”
Și citind acestea, ne dăm seama că Smeoreanu are dreptate.
Mare gargaragiu dom Mitică!
În alte articole ale ziaristului Smeoreanu, Mitică devine ”președintele Ion Mânzână”.


De exemplu:
”Şi, poate că îl pricep şi pe preşedintele Ion Mînzînă când bate marginile la conferinţele de presă. Ce să spună, că trădează tocmai preşedintele CJ ?”
sau:
” Președintele Ion Mînzînă a arătat cât de defectuos este condusă țara în prezent, referindu-se la ipocrizia și demagogia unora dintre liderii liberalilor.”
Ei bine, mustața lui nea Nelu Mînzînă se cere la vot.
Păi, de ce l-ar vota argeșenii pe acest gargaragiu? Smeoreanu să ne zică, e Mînzînă sau Mitică?


Acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este pur întâmplătoare!!!

Poți să îți placă asta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *