Pitestinews

Așa zisa moțiune de cenzură cu care PSD s-a lăudat că va trânti Guvernul Orban nu a fost decât o scenetă jalnică pusă la cale pentru ca pesediștii să aibă motiv să plece lunea de acasă.

Noul tătuc social-democrat, o umbră palidă a înaintașilor săi de sorginte socialistă, nu a făcut altceva decât să-i mai crească puțin cota lui Mircea Geoană, cosiderat până astăzi cel mai slab președinte din Kiseleff. Ciolacu a fost pur și simplu mitraliat politic chiar de către ai săi.


Ce s-a întâmplat în Parlamentul României demostrează nu doar că românii, alegătorii, chiar și bună parte din cei ai PSD, au ales deja PNL, ci și că propriii parlamentari ai partidului care se crede în tot și toate, au deja altă opțiune politică sau măcar altă viziune despre cum trebuie condusă țara.

E greu de crezut că un partid care nu e în stare să-și convingă proprii reprezentanți să-i voteze inițiativele va reuși să-i mai convingă pe români să-i acorde credit la alegerile care vor urma, fie ele locale, parlamentare sau de alt tip. Oricum, în ultimii aproape patru ani, PSD nu a reușit decât să-și trântească propriile guverne, doar atunci „monolitul” a funcționat ca un ceas. E drept, ca unul rusesc, dar a funcționat. Purtătorul de cuvânt al PNL Argeș, Gelu Tofan și candidat la Consiliul Local Pitești a precizat că Guvernul Orban are datoria să își continue mandatul.


“Mai mult ca sigur pesediștii nici nu și-au dorit să demită cu adevărat Guvernul Orban pentru că nu există argumente reale pentru a demite Guvernul Orban și asta au înțeles-o chiar și unii dintre ei. Ciolacu și ai lui au vrut probabil doar să marcheze redeschiderea sălilor de spectacole, dar, din păcate pentru ei și din fericire pentru români, au pus în scenă un teatru ieftin, o piesă de factură jenantă.

Guvernul Orban trebuia să-și continue mandatul și va continua să o facă, să gestioneze cu responsabilitate treburile țării în vremuri atât de dificile, așa cum a făcut-o și până acum, și să ofere românilor garanția că, orice s-ar întâmpla, totul va fi bine. Iar asta au înțeles-o până și unii dintre pesediști”, a declarat Gelu Tofan candidat din partea PNL la Consiliul Local Pitești.

Departamentul de Comunicare al PNL Pitești

Poți să îți placă asta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *