Pitestinews

Imagini cu staţia de metrou Romancierilor, de pe magistrala M5 Drumul Taberei, încă nedată în folosință, au fost postate sâmbătă de Ministerul Transporturilor pe pagina de Facebook, după ce în urmă cu o săptămână instituția arăta imagini din depoul și stația de metrou

Termenul de 30 iunie anunțat inițial pentru finalizarea lucrărilor nu a putut fi respectat, din cauza unor probleme tehnice. Tot din această cauză, directorul Metrorex
a demisionatși a fost înlocuit cu un altul.

Contractele pentru Magistrala 5 din Drumul Taberei au fost semnate în 2011, iar durata lucrărilor urma să fie de 3 ani.

Primele teste la metroul din Drumul Taberei au avut loc însă abia la sfârșitul lunii trecute, la opt ani după începerea lucrărilor.

Care sunt problemele tehnice de la metroul Drumul Taberei și unde au apărut

Ministrul Lucian Bode a declarat marți, la Digi24, că la metroul din Drumul Taberei este finalizat cu tot ce înseamnă structură, finisaje, automatizări, dar din păcate au apărut probleme „cu risc de colmatare, cu risc de a pune în pericol tunelul” la una dintre cele șase centrale de ventilație. Aceste centrale au dublu rol: și de ventilație, și de captare a apelor din infiltrații.

Centrala cu probleme este situată în zona Pieței Moghioroș. Din cauza riscurilor, s-a decis ca la această centrală lucrările să fie realizate manual, fără intervenție mecanizată, „pentru a nu pune în pericol calea de rulare”.
Pe de altă parte, întârzierea a fost fost provocată și de pandemie. Doi muncitori care lucrau aici s-au îmbolnăvit și alți 62 au stat în izolare timp de două săptămâni.

Când va fi gata metroul
„Noi estimăm că finalizarea lucrărilor se va realiza până la sfârșitul lunii iulie – începutul lunii august, perioadă în care specialiștii vor continua testele dinamice, cu tren cu viteză mare, cu viteză mică, cu gabarit depășit, cu gabarit mic”, a spus ministrul transporturilor la Digi24.
Întrebat care ar fi noul termen pentru metrou, Lucian Bode a răspuns că el și-ar dori să fie septembrie. A ezitat să indice o dată categorică, dar a dat asigurări că se va întâmpla anul acesta, „bineînțeles”.
„După ce m-am fript o dată cu zeci de termene…, ei mi-au spus foarte clar: în 30 iunie circulăm cu metroul, cu călători. Acum, nu pot să dea un termen până nu finalizează centrala. După ce finalizează centrala – anul acesta, categoric; eu mi-aș dori în septembrie, (…) pentru că au trecut trei-patru ani, termene peste termene… Dar metroul este gata!” – a arătat ministrul.

În lipsa acestei centrale de ventilație funcționale, nu se poate monta șina a doua, nu se pot realiza testele dinamice la parametri, de aceea centrala respectivă trebuie să fie finalizată, a explicat ministrul.
„Să nu vă imaginați că centrala este 2 pe 3. Este o centrală de ventilație complexă, are câteva sute de metri pătrați. Am fost într-o astfel de centrală, una dintre celelalte cinci, care este finalizată, și eu am încredere. Este una dintre cele mai bine pregătite companii care execută astfel de centrale în România și una dintre cele mai bune companii execută lucrările acolo. Sper să finalizeze cât mai repede”, a încheiat Lucian Bode.

sursa: digi24.ro

Poți să îți placă asta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *