Pitestinews

Candidatul PSD pentru președinția Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, a refuzat să vină la o dezbatere televizată, la care au fost prezenți contracandidații de la PNL, PMP și Pro România.

Dezbaterea a avut loc miercuri seară la Profit 24 TV (Super TV) și, pentru că i-a fost frică să vină în platou, Mînzînă l-a trimis în schimb pe Adrian Bughiu, candidat pe locul 3 în lista PSD pentru Consiliul Județean. După cum era de așteptat, Bughiu n-a reușit să ofere răspunsurile cerute de moderator și de ceilalți candidați. Mînzînă, vicepreședinte al Consiliului Județean și lider PSD Argeș, i-a sfidat pe argeșeni, aratând că nu dă doi bani pe o dezbatere argumentată, el personal preferând jignirile și discuțiile de mahala, așa cum a demonstrat și cu altă ocazie.

„Domnul Mînzînă își bate joc de argeșeni. Noi luăm în serios această dezbatere și problemele argeșenilor: în fiecare zi mă uit în ochii oamenilor și văd durerea lor pentru că nu au drum asfaltat, nu au pe unde ajunge la școală, nu au condiții elementare de subzistență. Nu au acces la apă curentă, nu au acces la canalizare, nu au acces la sistemul sanitar. Argeșul are o șansă dacă îl conectăm la programele mari de infrastructură ale Guvernului Orban. Vom face asta, nu vom sta de povești!”, a spus Emanuel Soare, principalul contracandidat al lui Mînzînă, în cadrul emisiunii.

Poți să îți placă asta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *