Pitestinews

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești anunță că în perioada 14.09.2020 – 16.09.2020, inclusiv, se distribuie măștile de protecție pentru persoanele devaforizate, conform OUG nr.78/2020.

CINE BENEFICIAZĂ DE MĂȘTI?

  • Persoanele din familiile cu ajutor social
  • Persoanele din familiile beneficiare de alocații pentru susținerea familiei
  • Pensioinarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei inclusive reprezentând nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate,
  • Persoanele încadrate în grad de handicap, care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale

CÂTE  MĂȘTI SE POT DA?

Fiecare persoană va primi un număr de 50 de măşti de protecţie, aferente unei perioade de 2 luni, o singură dată, indiferent de categoria de persoane defavorizate căreia îi aparţin, la data distribuirii acestora.

LOCAȚIILE ÎN CARE SUNT DISTRIBUITE MĂȘTILE

Distribuirea măştilor de protecţie se va face, înurmătoarele locații:
 Clubul Pensionarilor din cartierul Găvana, situat în str. Carol Davila, Punct termic nr. 907 (pentru cetățenii domiciliați în zona Găvana, Alunului, Ef. Antonescu, Carol Davila, Paltinului, N.Gane, N.Vodă,Victor Eftimiu, Eugen Lovinescu, C. Rădulescu Motru, Fr. Catină, Ion Minulescu, Zamfirești, Gîrlei, Plopilor și N. Bălcescu);
– Clubul Pensionarilor din cartierul Trivale, situat în str. Libertății, Punct termic nr. 612 (pentru cetățenii domiciliați în zona Trivale, C. Drăgășani, Mihai Lungeanu, Al. Dobrogea);
 Clubul Pensionarilor din centru, situat în str. Maior Șonțu, punct termic nr. 517 (pentru cetățenii domiciliați în zona Centru, Popa Șapcă, C. Câmpulung, C. București, Er. Grigorescu, Gheorghe Sincai, Mr. Sonțu, Petroliștilor, Mărăsești, Viilor, Mateiaș, Teilor, Râurilor, Dacia, Traian);
– Clubul Seniorilor din cartierul Craiovei, situat în spatele pieței volante Craiovei (pentru cetățenii domiciliați în zona Exercițiu, Banat, Turcești, Războieni, Craiovei, Ghe. Doja, Bibescu Vodă, Smârdan, Cuza Vodă);
 Clubul Seniorilor din cartierul Petrochimiștilor, situat în cartierul Prundu, punct termic 1005 (pentru cetățenii domiciliați în zona Prundu, Lânăriei, H.C.C, Strand, Emil Racoviță, Petru Poni, Marin Preda, Elie Radu, Dragoș Vodă, Fr. Golești și Tudor Vladimirescu).

Programul de funcționare al centrelor de distribuire este între orele 8 – 16.
Beneficiarii vor prezenta actul de identitate în original.

PERSOANELE CARE NU SE REGĂSESC PE LISTE ȘI ACTELE NECESARE

Persoanele care nu se regăsesc pe liste, intrate în categoriile de beneficiari ulterior datei de 21.05.2020, vor depune la Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești (Bld. Republicii, Nr. 117B, bl. D5B, parter) o cerere, însoțită de copie xerox act de identitate/certificat naștere (minor cu handicap) și copie xerox acte doveditoare (cu mențiunea conform cu originalul), respectiv:

 pentru pensionari – cupon de pensie;

 pentru persoane cu handicap – certificat de handicap.

Modelul de cerere se poate descărca de pe site-ul www.dasp.ro sau de la sediul instituţiei.

Sursă: Primăria Pitești

Poți să îți placă asta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *