Pitestinews

În condițiile în care, în Argeș, nu mai există locuri libere la terapie intensivă autoritățile au decis instalarea unei unități mobile ATI cu 12 paturi (ultima din cele patru din țară) la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti. Decizia a fost luată marți dimineață de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, împreună de reglementările privind purtarea obligatorie a măști de protecție în spațiile deschise, care vor intra în vigoare începând de joi.

„Principală noastră grijă este să asigurăm un bun management al instituțiilor implicate în combaterea COVID-19, să adoptăm măsuri care au rol protejarea populației și să ne implicăm în dezvoltarea sistemului medical județean. Toate aceste direcții sunt priorități pentru care depunem toate eforturile să le îndeplinim și iată că am reușit să aducem în Argeș o unitate mobilă ATI pentru terapie intensivă. Este vorba despre un tir ATI, dotat cu 12 paturi care va fi deservit de medicii specialiști de la Spitalul Județean de Urgență Pitești, pentru pacienții depistați pozitiv cu COVID-19.”, a declarat Departamentul de Comunicare al PNL Argeș.

Prioritarea noastră este sănătatea cetățenilor și tratăm cu toată responsabilitatea funcționarea corectă a sistemului medical argeșean. Tocmai din acest motiv am făcut toate demersurile pentru a-i ajuta pe medicii de la Spitalul Județean de Urgență în lupta cu COVID-19 și iată că am reușit să aducem un laborator ATI mobil la SJU. Laboratorul va ajunge, astăzi, la spitalul județean. Îi mulțumesc pe această cale domnului prefect, Emanuel Soare care s-a implicat total în proiect și a cerut din 20 iulie în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență o unitate mobilă cu paturi pentru terapie intensivă care va fi folosită pentru pacienți COVID-19 pozitivi, dar și ministrului Sănătății, Nelu Tătaru și secretarului de stat din Ministerul de Interne, Raed Arafat care ne-au sprijinit în acest demers”, a declarat președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu.

Unitatea mobilă va fi deservită de către personal dedicat al Spitalului Județean de Urgență Pitești. Este vorba despre un tir ATI, dotat cu 12 paturi având, alături de gaze medicale, toate echipamentele necesare unei astfel de secţii, respectiv ventilatoare, monitoare şi injectomate.

Poți să îți placă asta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *